Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată sau determinată.

5 jocuri distractive pentru copii, în vacanța de vară!
Jocul reprezintă mult mai mult decât ceea ce pare, ajutându-i pe copii să înțeleagă lumea din jurul lor prin interacțiune directă şi imaginație, precum şi să învețe lucruri noi, prin încercări repetate şi dedicare.

5 iunie – Ziua Învățătorului! La mulți ani, tuturor dascălilor!
Ziua învăţătorului este sărbătorită în toate unităţile de învăţământ de stat, particulare şi confesionale din sistemul românesc. Potrivit Legii 289/2007, Ministerul Educaţiei şi alte instituţii pot acorda premii, distincţii, medalii şi titluri onorifice cadrelor didactice şi elevilor, pentru merite deosebite.

Curs intensiv – Titularizare&Definitivat 2022
Examenele de Titularizare și Definitivat se apropie, iar Centrul Edu Panda s-a mobilizat cu cele mai bune resurse pentru a vă ajuta.