Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil, de excludere, de agresare sau de umilire a cuiva. Bullying-ul reprezintă o formă de abuz emoțional și/sau fizic, caracterizat prin faptul că este intenționat (agresorul are intenția să rănească pe cineva), este repetat (aceeași persoană este rănită mereu), iar agresorul își alege victima care este percepută ca fiind vulnerabilă, slabă și nu se poate apăra singură.
Ca părinte îți dorești tot ce e mai bun pentru copilul tău, iar când e vorba de grădiniță sau școală vrei să știi că el se află în siguranță, că are relații bune cu ceilalți și că învață o mulțime de lucruri care îl vor pregăti pentru viață. Cu toții am avut în clasă copilul timid, copilul tocilar, copilul haios sau copilul bătăuș și am numit asta diversitate. Pe cel din urmă am fi vrut să-l dăm afară din clasă dacă s-ar fi putut.
Agresivitatea a existat întotdeauna și în rândul copiilor pentru că ea este o expresie a agresivității societății în care trăim, iar adulții sunt modele pentru cei mici. Acum vorbim despre bullying pentru a denumi acest fenomen prin care copiii exprimă prin agresivitate o mulțime de probleme la nivel relațional și emoțional și care începe încă de la grădiniță, luând amploare în școală.
Bullying-ul nu este o etapă normală a dezvoltării copiilor și adesea precede comportamente agresive cu consecințe și mai grave pe măsură ce aceștia cresc. Cauzele sunt multiple, dar au o rădăcină comună: lipsa valorilor pe care clădim educația, lipsa valorilor în familie și în societate. Inteligența cognitivă, achiziția de cunoștințe și competiția încă sunt ridicate în slăvi în societatea românească, fiind ignorate elementele fundamentale pe care se clădește o personalitate echilibrată: respect față de sine și față de ceilalți, colaborare, adevăr, sinceritate, empatie, înțelegerea și acceptarea diversității, autocunoaștere, relaționare etc.
În societățile dezvoltate aceste valori sunt cultivate cu tot mai multă atenție pentru că s-a înțeles importanța lor pentru sănătatea și starea de mulțumire și satisfacție a oricărui individ. Educația copilului începe cu educația adulților.
Nu poți oferi valori dacă nu le ai și nu trăiești în conformitate cu ele. Lumea copiilor este o oglindă a lumii celor mari. Ei învață și imită ceea ce se întâmplă în lumea noastră.
Psiholog Voichița Fodor
De cele mai multe ori nu conștientizăm felul în care relaționăm noi în viața de zi cu zi cu copiii noștri, folosind manipularea, intimidarea, constrângerile, criticile, etichetele, minciunile pe care le considerăm „nevinovate”. Toate acestea contribuie la clădirea caracterului, oferă modele de înțelegere și reacție pentru cei mici și îi pot îndrepta în direcția dezvoltării portretului de agresor ori de victimă.
Am fi tentați să credem că e nevoie să intervenim doar în cazul copilului agresiv pentru a-l ajuta să se cunoască, să-și înțeleagă nevoile și suferințele, să accepte regulile, să-și exprime emoțiile și să învețe că e valoros, să accepte diversitatea și să-și recapete echilibrul. Acest copil nu a devenit agresiv peste noapte, ci a fost expus unui mediu în care se țipă, se folosește agresiunea fizică sau verbală, au loc crize de furie, nu există reguli, iar comportamentele agresive sunt considerate normale. Copilul poate fi el însuși abuzat sau poate fi martor al certurilor și disputelor părinților sau a celor care îl îngrijesc.
În aceeași măsură, copilul aflat în postura celui care suportă agresivitatea altor copii, are nevoie de ajutor pentru a învață cum să reacționeze într-o astfel de situație. Și el are nevoie să se cunoască, să-și întărească stima de sine, să ceară ajutor, să învețe să spună stop celui care îl necăjește.
Ați auzit poate printre părinți îndemnul Dă și tu, nu te lăsa, lovește-l înapoi! E nevoie să schimbăm o astfel de mentalitate pentru a crea o lume mai bună și mai frumoasăa! Schimbarea începe cu fiecare dintre noi!
Articol realizat de psihologul Voichița Fodor